miercuri, 16 iunie 2010

Cel mai de pret dar!



Marile satisfactii ale alaptarii nu vin in primele zile, cand iti strangi cu bucurie pentru prima data pruncul la san, nu vin nici in primele luni, cand faci din noapte zi, in incercarea de a-i oferi licoarea aceea magica pentru a-i alina chinurile colicilor, si nici mai tarziu, cand alaptatul incepe sa faca usor, usor loc diversificarii. Nu, marile satisfactii vin dupa primul anisor de viata, cand puiul tau a crescut, cand incepe sa-si castige cu pasi marunti independenta, cand stie sa ceara sanul ca pe ceva ce i se cuvine, cand se manifesta plin de bucurie de fiecare data cand isi primeste portia de laptic. Este cel mai bun moment sa culegi roadele stradaniei tale de a fi tinut la piept mana aceea de om pentru atatea luni. Acum vei putea afirma cu mandrie ca, datorita lapticului minune, puiutul tau a stat la adapost de boli, s-a dezvoltat armonios, este istet peste masura, dar, cel mai important, s-a construit o legatura intre tine si el pe care doar mamele care au alaptat o cunosc. Iar aceasta legatura este atat de puternica, incat va dainui toata viata. Da, acesta este cel mai de pret dar pe care puiul tau, plin de recunostinta, ti-l poate face. Iar tu, mamico, fii mandra ca ai stiut a-i oferi cel mai de pret dar de care puiul tau a avut atata nevoie, pentru un start bun in viata!

Niciun comentariu: